... continuare din pagina anterioara
Ca să înţelegi asemenea susţinere neaşteptată totuşi trebuie să ai minte; proştii au înţeles de aici că Antonescu ar fi negru, mulatru sau de altă naţionalitate. De cînd se face şcoală cum se face oamenii nu mai au puterea de a face comparaţii subtile. Aici bătrînul Iliescu i-a pierdut pe cei care fac ştirile la tv. pe acele „fătuce”, după cum inspirat spune Cristoiu.
Comparaţia vine în sprijinul ideii de schimbare radicală. Am avut pînă acum bătrîni, a venit momentul să avem tineri. Cine crede că un socialist bătrîn vede într-un conducător de culoare mai întîi culoarea se înşeală. Socialiştii au fost primii care au promovat în istorie persoane de culoare în posturi la care pe vremuri nu aveau voie nici să privească. Deci, era vorba de tinereţe, de un radicalism tînăr în a rezolva problemele, în nonşalanţă şi reflex puternic. E adevărat că nimeni dintre aiuriţi n-a putut intui că doi indivizi relaxaţi, ca Antonescu şi Orban, se vor răscula în partisdul liberal cînd vorv vedea că nu există voinţă politică la vîrful partidului. Dar această orbire ne vine din totalitarism: coşuniştii aveau o vorbă cînd nu-l plăteau pe un muncitor priceput la adevărata lui valoare: „nu te vedem transpirînd”. Da, aşa spuneau comuniştii şi aşa s-a întîmplat atunci că cei mai bine plătiţi erau cei care asudau fie dintr-un efort prost dozat fie din nepricepere. Desigur, că şmecherii s-au prins repede şi au format la iuţeală un adevărat fenomen al celor care se prefac genial că muncesc: din acest rînd de impostori îl avem pe marele Băsescu. Că un astfel de specimen a ajuns preşedinte ne arată încă o dată clar performanţa la care a ajuns acest lot de sportivi ai imposturii: vreau să spun că dacă în gimnastică o avem pe Nadia Comănici şi în tenis pe Ilie Năstase, în impostura de tip totalitar îl avem pe Băsescu. Nu, nu vorbim aici de Iliescu – Iliescu este chiar comunist, este în primul rînd singurul din această ţară care ştie politică pe bune, fără a fi cîtuşi de puţin impostor. Este machiavelic, dar asta e deja altceva, ceva care face parte din arsenalul de vîrf al unui politician. Machaverlîcurile sînt dovada că un politician este abil nu în impostură ci în politică. Nu acelaşi lucru îl avem de la Băsescu. Numai analizaţi puţin: omul a intrat pe pile la liceu, acuolo unde toţi dau din naivitatea vîrstei premele examene mai serioase din viaţă, la facultate ce să mai zic. Uitaţi-vă la trupşorul lui. Marinar? Cine l-a primit sub înălţimea de barem. Nu mai vorbesc de forţă. La o emisiune a postului PRO tv. Floriiiiiiiin Călinescuuuuuu i-a pus pe mai mulţi candidaţi la prmăria capitalei, pe vremurile ale, să dea într-o băşică d’aia de bîlci care te pontează pe un ecran cît de tare dai: au fost în luptă poate zece inşi, toţi intelectulali în afară, desigur, de Băsescu. Ei, Băsescu a lovit cel mai slab. Indicatorul abia s-a mişcat ca atunci cînd loveşte un copil. Toţi s-au mirat de asta, dar trecînd mult timp şi venindu-ne în ochi alte imagini frapante ale numărului unu, am uitat acel flagrant de lipsă de putere.
Veţi spune că nu-i nici un bai. Aşa e, dar asta numai în cazul primăriei. Nimeni nu se supără dacă un primar nu poate stinge nici cu degetele o lumînare, numai că oamenii au uitat că Băsescu ya terminat Academia Militară a Marinei. Bă tată bă! Mulţi poate n-au făcut armata şi nu ştiu ce însemană. Ei bine fraţilor, ca să faci faţă vieţii militare dintro astfel de unitate de elită trebuie să fii ca muntele, să ai o foarte bună pregătire sportivă şi să fii tare şi în particular, pentru că seara fiecare ofiţer se duce acasă iar şcoala rămîne pe mîna băieţilor veseli. Vă închipuiţi ce castane poate să ia pe chelie unul pirpiriu ca Băsescu, ce şuturi în fund şi ce pedepse. Cel mai fericit moment pentru unul ca el este atunci cînd se duce după ţigări,mai face şi el o pauză şi trăieşte cu senzaţia că le e de folos namilelor, ba chiar iubit, dar asta pentru scurt tip , pentru că va trebui să se întoarcă să aducă ţigările şi castanele după ceafă şi şuturile vor reîncepe. Mă veţi întreba atunci despre cum a rezistat el în asemenea mediu. Vă spun eu cum şi mai întrebaţi şi pe alţii. Într-o unitate Militară sînt mulţi soldaţi, mai puţini ofiţeri, şi mai puţini piloşi, dar şi mai puţini ciripitori. Ei, ăştia din urmă nu stau cu turma. Or dacă ciripitorul mai e şi pilos atunci ce rost are să vă mai explic. Iată rezistenţa unui pitic precum Boc la gigantism. Dar să revenim la demonstraţie. Acest gogoloi nu numai că a terminat o academie Militară, dar a ajuns să conducă flota românească în occident. În occidentul duşman! Cum a reuşit?
După revoluţie a revenit în ţară şi era deja mason. Cu toată bîlbîiala lui a intrat într-un partid care în general se ţine pe discursuri şi militanţă. Cum a reuşit?
Intrînd în partid l-a lucrat pe însuşi creatorul partidului şi l-a detronat. Cum a reuşit ?
Apoi a ajuns cel mai iubit primar deşi ameninţa o lume canofilă de Bucureşti cu ecarisarea simpaticelor patrupede. Cum a reuşit?
continuarea in pagina urmatoare ...