... continuare din pagina anterioara

După toate boacănele s-a agăţat de atacurile împotriva lui şi victimizîndu-se a ajuns preşedinte. Acum îşi promovează fata pe posturile cele mai de vîrf, încît nici Ceaşuşescu nu şi-a permis să facă. Cum reuşeşte?

Păi, să vă răspund: un dobitoc nu este impostor pentru că nu se pricepe la ceva anume şi atît, ci în ciuda faptului că nu ase pricepe la nimic şi nu face nimic reuşeşte să se prefacă foarte bin că face tot. Chestiile aste ale execută atît de bine că juri că e un profesionist. Cu cît  un impostor e mai mare cu atît mai multe lucrui îi vor reuşi fără ca acele lucruri să fie rezolvate.

Despre antidotul la aşa ceva vorbea Iliescu. Mulţi care se lăsase păcăliţi de Băsescu se aşteptau ca acesta să facă rahatul praf în ţară, dar aşteptările lor n-au fost răsplătite. Ei n-au înţeles că Băsescu l-a dat jos pe Petrică Roman de la vîrful partidului democrat nu pentru că era mai bun şi nici măcar mai abil politic, ci pentru că impostorii sînt cei mai buni detractori, cei mai buni intriganţi: aşa cum machiaverlîcurile sînt armele politicienilor abili, intrigile goale şi detractările sînt armele impostrilor. Pentru că nu există impostori răi şi buni, ci doar iimpostori acizi oamenii de rînd îşi fac idee că aceştia sînt nişte profesionişti văzîndu-i cum le iese orice. Numai că un virus e de ajuns să intre în organism pentru a aduce boala, în timp ce globulele albe treuie să se lupte cu ei pentru a izbîndi , fără ca acest lucru să fie garantat. E mai uşor să strici. Asta e lupta lui Băse. Or Iliescu, un duşman al liberalilor nu s-a putut abţine să nu vadă în Antonescu un Obama, adică un profesionist. Cum a reuşit asta. A reuşit văzîndu-l cum a reuşit să-l învingă pe Tăriceanu în luptă, într-un partid dominat „tare” de şeful ei, un şef care a repurtat victorii în faţa celui mai abil detractor. A reuşit să-l învingă pe acesta fără şiretlicuri, ci dimpotrivă calm, relaxat, inteligent, ironic, şi – fie vorba între noi – riscînd foarte mult. Totuşi partidul liberal nu e unul ca al lui Băsescu în care cîntă numai şeful. Tăriceanu ar fi putut să tragă sfori grele pentru a cîştiga. Nu a făcut-o. Nu a făcut-o pentru că nici Tăriceanu nu e Băsescu. Nimeni nu a ajuns la nivelul lui de detractare – în domeniul ăsta Băse est un guru.

Dar cel mai tare în această luptă m-au mirat alte sondaje, alte prmoniţii. Băsescu încontinuare are cea mai mare atracţie la public. Adicătelea Crin nu are nici o şansă anul acesta. Prieteni, gîndiţi-vă cît a pierdut Băsescu luptîndu-se să ne-o pună prinţesă pe fii-sa şi mai ales faptul că Antonescu l-a înfrînt pe Tăriceanu într-un partid unde Tăriceanu are foarte mulţi aliaţi, aliaţi pe bani grei, darămite pe unul ca Băsescu care s-a şubrezit singur cu nesimţire foarte mult. S-a dus epoca intrigilor de partid. Băsescu aici a clacat. A clacat de cînd a fost pus preşedinte. El ştie să sape colegilor gropi, dar nu şi adversarilor. Chestia că Băsesecu se hrăneşte din scandaluri şi e preşedite jucător este o naivitate repetată pînă la delir la unele posturi unde sînt culmea ziarişti duşmani lui Băsescu, aceştia crezînd că lumea se lasă impresionată neplăcut de prezenţa unui bătăuş. Potrivnicii imposturii ar face bine dacă s-ar focaliza pe lupta impotriva impostorilor decît împotriva luptei. Nu te poţi lupta cu lupta refuzînd-o, iar noi nu ne luptăm cu lupta: luptătorii iubesc lupta. Cine a inventat acest brend a fost influenţat de culoarea cameleonică a impostorului şef şi s-au pornit să-l atace tot printr-o schimbare de culoare. Greşeală. Slăbiciuna lui Băsescu constă în faptul că nu suportă lupta faţă în faţă, este un laş, şi apoi vorbeşte foarte încurcat şi bîlbîit. Mai mult rîde ca un idiot şi atît, vrînd printr-o bonomie oligofrenoidă şi bourvillească se deconcentreze atacurile. Cine  l-ar ataca exact pe aceste defecte, care sînt mari şi impardonabile, praf l-ar face. La urma urmei Băsescu nu e alfel decît fata lui: un bîlbîit obraznic şi dornic de putere fără a vrea să facă nimic. Să vină Crin!