Dacă aş fi român, în sensul modern ( adică vechi sau interbelic) al cuvîntului aş vota cu Duda, iar sloganul ar fi unul dintre cele două de sus. Seamănă cu cele de la piaţă. Păi sigur că da ! Nu facem lobby pentru o chestie din România ? Nu ştiu dacă lui Duda i-ar plăcea, dar la cît îl înjură toţi cred că ar trebui să fie mai mult decît mulţumit. Poate să fie şi nemulţumit, toată chestia e să cîştige – nu aşa gîndesc românii ? Ce, el nu e român ? Sau crede şi el, ca toţi detractorii României, că regii români sînt germani, adică străini. Sigur că aşa crede, altminteri n-ar apela la rigorismul românesc, care e întotdeauna de origine germană. Cînd spune românul că vrea să fie corect sau vrea să muncească cum trebuie spune că vrea să facă o treabă nemţească. Ba chiar se jură că e neamţ. Dacă a mai cules şi vreo cîteva luni căpşuni pe malurle Rinului aproape că nu se mai consideră decît german în maniera wagneriană. Il vezi sau îl auzi cîntînd Nibelungenlied călare pe un cal alb, cu o Wlakirie în braţe mare cît o casă şi blondă după perucă, precum toate blondele noastre de la Cotroceni. Acolo vrea să ajungă şi Duda. Pentru că sîngele cotrocenesc şi la însuşit ca un Dracula sau ca un liliac din filmele de ţipete şi tremure regeşti, dar nu şi-a însuşit tencuiala, piatra şi lemnul cotroceniului. La urma urma românul, oricît de neamţ..., e cu mult mai pragmatic decît aceşti nemţi care au venit pe şine să ne chinuie cu războaiele şi cu tehnica lor. Un castel, un palat sînt de ajuns. Ce industrie ?! Ce agricultură tehnologizată. În România dacă ai pus laba pe o casă eşti mare, dacă ai pus mîna pe un castel şi mai mare. Normal...
Aşa credeau toţi, pînă cînd glasul bătrînului Mihai se auzii din spate, împuternicindu-l pe micuţul dud de România... Ba nu de ... Duda... Cum e mă ?...
Acum e evident că tactica este mai regală decît credeam. Dar dacă aici e vorba de hipnoza cu oameni bătrîni. Ştim că în lume ni s-a dus buhul de afacerişti cu suflete ...pe moarte, cu bătrîni. Românii sînt aşi în a îngriji părelnic un bătrîn, după care îl aruncă în stradă luîndu-i casa. Sigur că poliţia nu se bagă. Nici aicea nu se va băga. Alţii spun că e deja băgată prin însuşi Duda, şi asta de mult timp, încă de la începuturile democraţiei din România, cu ghilimelele de riguare.
Acum, fie că Duda are trese fie că nu are trese, totuşi face jocul relegui. Adică, or fi fost cîţiva securişti români la microfoanele Europei Libere dar făceau, vrei nu vrei, jocul americii. Ciudat serviciu: trimiţi spionul să ia informaţii, iar el devine una cu informaţia. Îl trimiţi în America să vină acasă cu de-ale gurii, de-ale minţii, de-ale tot ce trebuie şi el rămîne acolo ca american. Aşa da meserie. Dar dacă nu e. Dacă nu e ce?
Dacă nu e actor? Dacă nu e gradat? Dacă e şi una şi alta? Ce mai contează. Că doar nu şi-o fi dat ăl bătrîn fata unui actoraş adevărat. Nu aş vedea eu o prinţesă cu băiatul lui Florin Piersic sau cu Bănică. Vreţi să mă întrebaţi dacă văd o prinţesă cu un ofiţer? Păi sigur că da. Decît cu rockeri, lăţoşi de toată mîna sau chelneri ca în unele cazuri cu semnătură monegască, mai bine o prinţesă cu un ofiţer fie el mai roşu. Mai roşu, mai ţăran... Se mai schimbă sîngele. Şi acum, pe bune, şi venise vremea ca familia regală românească să-şi mai clătească sîngele. Ajunsese în situaţia ciudată ca la întrunirile lor regale să se prezinte între ei în manieră dublă, triplă, cvadruplă: „ El este vărul tău după mamă, dar unchi după bunic şi cumnat după soră, chiar frate după anumite amantlîcuri şi soră dacă ne gîndim la orientare...” Mă rog, aţi înţeles.
continuarea in pagina urmatoare ...
