... continuare din pagina anterioara
Deci astăzi nu mai poţi găndi aşa, adică nu mai poţi gîndi de fel. Astăzi acea situaţie kafkiană în cae un om amărît şi anonim este urmărit implacabil deun dosar nenorocit este o fantezie. Ceea ce-l speria pe Kafka la societatea europeană birocratică îşi poate găsi leacul la noi, la români. Şi culmea, ultima iubită a lui Kafka a fost româncă. Nu putea să-i viziteze părinţii într-o bună zi? Şi-ar fi găsit aici elexirul, leacul împotriva spaimei lui numărul unu. Sigur că aici şi-ar fi găsit leacul şi sufletele înspăimate de o lume în care roboţii capătă o independenţă totală faţă de făcătorul lor şi încep să-i persecute fără milă. La noi nimic nu merge, mai ales programele, or robotul merge pe programe. Dacă ar fi vorba de un robot cu personalitate, atunci sigur am fi în satare ca într-o singură zi dacă nu să-l corupem măcar să-l compromitem. I-am băga femei în pat, l-am îmbuiba cu băutură, şi dacă n-ar avea organe pentru toate acestea i le-am creea noi, i le-am creea cu mare geniu numai ca să facem robotul să nu mai meargă.
Lupta la noi nu se dă pentru bani, ci pentru uitare. În asta şi constă corupţia noastră, în asta şi constă dispariţia noastră. Ne facem că nu avem nişte oameni pe care să-i conducem. Îi dăm afară din servici, închidem fabrici, şi dacă ăştia ne deranjează în continuare uitarea pe străzile patriei, îi dăm afară şi din ţară, şi ne facem că am uitat toate atrocităţile care au dus în acest punct. Uităm tot. Facm rău şi uităm. Cînd s-o alege praful de noi am face bine ca rămăşiţele ălea ale fiinţei, particulele ălea de praf organic să uite şi ele de n enorocire pentru că ar fi un coşmar ca tocmai atunci să ne tînguim că nu mai sîntem. Nu, ne face deloc parte dintr-un SF ceea ce vă spun aici. Au fost „n” asemenea situaţii în istoria omenirii. Un popor sau altul s-au distrat atît de tare încît şi-au provocat dispariţia, iar chinul le-a fost pe măsură după ce au dispărut, pentru că au dispărut ca popor, dar nu ca etnie.
Uitarea. Ei, acum se vede bine că nu mai pare atît de ciudată. Înţelegem de ce un preşedinte de partid o foloseşte pentru ca lumea să uite de măgăriile pe care le-a făcut.
Cum, ar spune un om de pe vremea lui Kafka, procesul cetăţeanuli K. ar fi putut să se spulbere dacă cetăţeanul K. inventa un alt scandal de presă de o aşa natură încît micuţul şi obscurul lui proces să nu mai pară important? Păi ce la noi se judecă numai ce are nuanţă de scandal? Aşa de mare e dragostea românului pentru spectacol încît nu acceptă nimic alteceva în afară de luminile rampei? Păi, atunci de ce acotorii români sînt cei slabi din lume? Deci nu se probează.
Nu prieteni, motivul uitării unui proces din cauza grandorii altuia nu e dragostea de spectacol, ci alzheimer. Există vreun leac pentru ea? Există tratament de ameliorare, dar se ştie că e vorba de o boală degenerativă. Poţi atenua tot soiul de trăsături ale ei dar nu şi degenerarea. Ea vine cu paşi siguri.
