Cel mai tare, dintre toate judecăţile la români, mă uimeşte Judecata ...judecătorească. Judecata filozofică, vorbesc de filozofia aia de viaţă a omului simplu, filozofia aia de stradă, mă miră şi ea, dar mai puţin. Şi alte judecăţi mă miră, adică nu şi altele, ci şi toate celelalte. Pot să spun fără să greşesc, fără să mă înşel, că nu înţeleg nimic din ce se întîmplă în jurul meu.

Se fură foarte mult la noi. Aşa e. Dar asta înţeleg. Nu că eu aş fura, dar furtul e ceva peren în om. Toţi oamenii ciupesc, ciugulesc, fentează, de la neamţul ăla scorţos pînă la ultimul membru din nu ştiu ce trib de moare de foame în Africa. Nu asta e problema – problema e că se fură foarte aiurea. Problema e că tot ce se întîmplă în România, pînă cînd şi furtul, infracţiunile  în general  se petrec fără nici un cap. Îi vezi pe parlamentari cum au afaceri dubioase, dar cînd te apropii mai mult de ele descoperi şi alt ascpect, anume că aceste afaceri sînt perdante. Perdante sînt din start, atîta timp cît furtul este generalizat şi bogăţia acumulată prin furt se pierde, se topeşte în oceanul de alte furturi şi mai mari. Ce s-o mai lungim – ar trebui nu numai să o lăsăm mai moale cu ciupeala dar să ne tragem şi un glonte în cap ca să ne împiedicăm să mai facem asta. Dacă România va dispărea, spectru foarte apropiat, se va întîmpla pentru că am furat atît de mult că nici hoţului nu i-a mai rămas nimic. Îmi vine să propun o lege în care să apere hoţul cel mai rapid, adică ăla care a furat primul – după modelul dreptului primului născut, ca la evrei, un fel de dreptul primului hoţoman, şi să se termine odată cu hoţia asta demenţială. Mai fură omul dar mai face şi o pauză. Românul fură şi cînd se duce în vacanţă – aici muncelte şi încă sîrguincios cum n-o face în timpul programului. Fură şi cînd pleacă din ţară. Deja în unele locuri frecventate de... noi, chelnerii au bătut feţele de mese cu cuie în masă, tacîmurile sînt de unică folosinţă, veceul e închis sau te lasă să te uşurezi numai cu un supraveghetor. S-a întîmplat o singură dată, zice un turc, să-l lase pe un domn român foarte elegant să-şi facă treburile în singurătate, că a şi dispărut vasul de scurgere de la veceu. Păi ce era din aur îl întreb? Nu era din aur dar era o raritate. Ei, păi vezi? Aici nu l-am mai înţeles eu sau mai de grabă , eu însumi, fiind român, am înţeles la marea iuţeală furtul. Păi ai un aparat, o raritate, şi-l laşi pentru public? Şi apoi ce, turcii nu fură? Nu, domnule..., adică mai fură, dar la noi îţi taie mîna. Ei, poate că aşa ar trebui să se facă şi la noi, dar să înceapă de sus. Că de jos a început mereu şi nu s-a întîmplat nimic, pentru că problema nu e furtul ordinar de găini, ci furtul de...de ... de... de Ţară.

De la revoluţie încoace nu s-a furat nimic altceva decît ţara. Ştiţi sloganul acela cu „nu ne vindem ţara”. Ei, chiar am ajuns să ne vindem ţara, dar ăia care au iniţiat asta sînt exact cei care strigau acest slogan. Acum ţara e  vîndută şi mă uit că băieţii de la conducere parcă tot ar mai vinde ceva.

Cel mai interesant e că toată această vînzare s-a făcut cu ajutorul justiţiei. Ea i-a încredinţat pe bandiţi că e bine ce fac. E bine să vîndă petrolul ţării, ba chiar să-l cam dea pe gratis, să vîndă fabricile, să vîndă uzinele, să vîndă oamenii. Mă uit cu stupoare cum cretinii ăştia deştepţi de la noi găsesc o soluţie extraordinară plecarea românilor din ţară la munci mai mult sau mai puţin negre – cică aduc bani în ţară. Aşa vrem noi să facem funcţională România? Sigur, felul acesta de a vedea lururile e creat de indivizi care au fost cîndva cerşetori. Numai un calic poate să creadă că manevra de a scoate oamenii din ţară la un fel de cerşit este afacere. Îi aud zilnic pe cei mai mari jurnalişti români cum laudă căpşunarii că ne-au salvat economia. De fapt aceste osanale formează un mod mîrşav de a masca pierderea de oameni. Păi şi o tută ştie sau ar trebui să ştie că valoarea cea mai mare a unei ţări sînt oamenii. Degeaba ai pămînt dacă nu ai oamenii. La urma urmei cosmosul e plin de pămînturi fără oameni. Cu ce ne încălzeşte că luna are, ca să zic aşa, „terenuri”. Dacă n-ar fi pentru pămînt un fel de delcou care face ca pămîntul să aibă o traectorie mai strînsă faţă de soare luna n-ar fi decît un obiect faorte foarte trist. Evreii au avut aproape două mii de ani pămîntul lor înPalestina, numai că ei erau alungaţi din el. Ce-l încălzea pe un evreu din secolul XI spaniol că are undeva o ţară, cînd el pribegea printre străini? Este ciudat că românul a ajuns în situaţia evreului fără să-şi părăsească în masă ţara – propriuzis chiar cei care au rămas sînt părăsiţi în ţară, trăiesc de ca şi cum ar fi în băjenie.

continuarea in pagina urmatoare ...