... continuare din pagina anterioara
Să rîzi la comandă o face oricine. Dar să plîngi la comandă, asta nu e aşa uşor. Ştiu, există mimări fără lacrimi, dar sînt uşor de deconspirat. La rîs nu e obligatoriu să-ţi curgă lacrimile, dar cînd plîngi nu mai merge. Rişti să pari că te scremi. Dacă eşti un biet anonim nu pierzi mare lucru, adică nu capeţi mare ruşine, dar ca şef de stat...
E adevărat că în teatru, mai ales cel de mare clasă, a plînge cu lacrimi nu e considerată o mare artă. Au fost actori mari care nu puteau să facă asta. Unii dintre ei nu puteau să plîngă la o înmormîntare gravă care-i privea, darămite... Unul dintre aceştia a fost Toma Caragiu. Mai avea un melic – nu prea ştia să moară. Era un spirit atît de solar, ca soarele de pe meleagurile greceşti de unde a venit, încît ca să moară... Ce să mai, atunci cînd trebuia să moară îl apuca rîsul. Totuşi, ştiind cum a murit nu ne mai arde nouă să rîdem. Rîdem altădată, dar atunci cînd ne vine, pentru că noi sîntem oameni liberi nu preşedinţi.
Vedeţi, nu e aşa important să rîzi la comandă nici măcar în actorie, dar în politică este? Se pare că da. Faptul că Băsesescu în sondaje e deasupra tuturor competitorilor arată că românul este uşor hipnotizabil de către reprezentaţiile mai mult sau mai puţin reuşite, dar care să aibă recuzita băgată la consumaţie. A plîns, n-a plîns plauzibil, ce mai contează? A plîns domule cu lacrimi!
Îi poţi întreba pe oameni:
– Măi oameni buni la ce a plîns?
– A plîns la dezvelirea bustului reginei Maria.
Aoleu! Degeaba le vei explica că Băsescu nu are cum să plîngă la aşa ceva, decît dacă este un actor precum Horaţiu Mălăiele, care se joacă în aceeaşi frază teatrală cu toate stările de o dată, de nu mai ştii ce să crezi... Degeaba le vei spune că Băsescu este un fost nomenclaturist comunist care n-are cum să admire figura vreunei regine, fie ea din antichitate, degeaba le vei spune că mai degrabă Băsesecu ar plînge dacă sînii vreunei doamne mai apropiate de el i-ar fi căzut şi nu-i mai fac aşa cu ochiul ca mai an. Degeaba le vei spune că un om nu poate plînge la dezvelirea unui bust decît dacă e bolnav de nervi şi că şi în cazul în care ar fi vorba de un om sensibil ca Bacovia, s-ar pune problema dacă nu cumva omul ăsta şi-a greşit locul, meseria... Degeaba, ei l-ar alege oricum, pentru că pur şi simplu ei nu pot plînge la comandă. Un actor tînăr, destul de bun, spunea că Băsesecu ar trebui să fie un actor prea bun ca să plîngă în acele situaţii. Vroia să spună că Băs a plîns cu sinceritate. Dacă un actor a spus asta oare n-a venit momentul să-l punem pe Băsesecu profesor de actorie la ATF ? Dar atît l-aş ruga, ca după ce i-ar duce de nas pe tineri o zi, mă rog – o lună, hai un an, să le spună la urmă că a fost o farsă, o lecţie. Care e lecţia? Lecţia este următoare – că dacă nu poţi să dai un puci, asta nu înseamnă că altul nu poate să o facă, că dacă nu poţi să zîmbeşti cînd stai pe tancuri sau împarţi ţara şi o dai la cîini, asta nu înseamnă că un preşedinte ca Iliescu nu poate să facă toate aceste magii cu zîmbetul pe buze.
continuarea in pagina urmatoare ...
