Ştim că în barurile de noapte, în care umblă mezina şefului, sînt folosite tot soiul de aparate elelctrice, dar că acest hobby a ajuns să domine şi aşa zis înclinaţiile ei spre faceri de bine nu ştiam. Nici n-a început bine afacerea electorală a partidelor, –pentru că afaceri sînt în primul rînd, dar şi în următoarele, – că fata lui Băse şi-a reînceput gafele, dacă sînt gafe. Ca să îndeplinescă şi rolul de prinţesă plină de milă, tăticu’ ei a pus-o să achiziţioneze ceva aparaturi care să ajute viaţa celor aflaţi în suferinţă, cam cum fac toate prinţesele şi reginele, adică în maniera plină de carismă a prinţesei Diana sau a reginei noastre în perioada interbelică, dar fata şefului n-a putut ţine minte expresiile prea tehnice pentru ea şi în loc de scaun pentru persoane cu dezabilităţi – acesta e noul termen, atîta timp cît cel de „handicapaţi” a fost atît de trist folosit în jigniri, înjurături şi alte asemenea lucruri foarte româneşti – a spus că a achiziţionat scaune electrice. O fi ştiind ea ce spune : pe semne că se gîndea la ceea ce merită băieţii ăştia, şi fetele lor, care ne conduc, ne conduc spre groapă, mai repede ca nişte scaune electrice.
De ce bănuiesc totuşi că nu e gafă ceea ce ea a mărturisit că a cumpărat cu scopul de a face cadou ? Încep de la indiciul că astăzi scaunele pentru Oameni cu dezabilităţi sînt mai mult electronice. Singura chestie care ar putea să o salveze ar fi că s-a zgîrcit şi în loc să ia, ca Prigoană, pentru infirmi aparatură sofisicată a luat una de la fiare vechi. Iată cum o trăsătură negativă poate salva un gafeur de la a fi considerat criminal. Şi dacă totuşi se referea pur şi simplu la scaune electrice ? N-ar fi rău chiar să le pună în funcţiune. În istorie s-a întîmplat de multe ori ca măsurile drastice luate de un satrap pentru alţii să se descarce invers asupra lui. Robespiere, la francezi, a impus teroarea revoluţionară, cu ajutorul căreia a ucis mii, zeci de mii de Oameni, şi tot aceeaşi teroare l-a ucis şi pe el punînd capăt delirului revoluţionar.
Nu-i vorbă, că marii criminali au pus la punct şi mari distracţii, pentru ei înşişi, dar şi ălea s-au întors împotriva lor sau s-au întors de partea celor obijduiţi : împăratul Nero a instituit tortura şi uciderea creştinilor, dar această tortură s-a întors împotriva celor care nu erau creştini, iar el a murit în aceleaşi condiţii pe care el le-a pus la punct cu sadism pentru alţii. Tot el şi-a ridicat mauzolee şi circuri pentru distracţia lui, dar alţii s-au distrat în ele, cu ele... Ba Coloseumul lui a fost des folosit de armatele invaziilor de la începutul erei noastre ca regiment, cum s-a întîmplat şi în cazul hunilor sau al triburilor germane. Duşmanii cei mai mari ai împăratului şi-au găsit adăpost în cea mai mare perlă a distrugerilor lui. Să nu uităm că Nero a dat foc Romei tocmai pentru a o reridica după capul ei, înainte de această mare crimă în locul Coloseumului ne fiind decît un lac unde împăraţii romani puneau în scenă în miniatură foste bătălii celebre, pentru a se distra cumva cultural dar şi orgiastic.
Ceauşescu a păţit la fel : a pus ţara la muncă, ca să-i ridice un palat, care în mod ironic se chema al poporului, dar nu s-a bucurat de el. De el s-au bucurat şi se bucură exact cei care l-au dat jos pe Ceuaşescu şi care nu în mod întîmplător înainte vreme i-au mîncat din palmă.
Dar Băsescu ce a ridicat ca să-i pară rău ? Dacă n-a ridicat nimic , atunci ce a dărîmat ? Tarabe. Da, a dărîmat tarabe prin anii nouăzeci. Ui-te că astăzi ţara e condusă de tarabagii : Vanghelie se ridică pe zi ce trece ca un vultur..., ca un vultur cocoşat şi supraponderal, dar se ridică.
Ce a mai dărîmat Băsescu ? N-a mai dărîmat nimic. A vîndut. A vîndut flota română. Cum se va răzbuna asta pe el ? Vor veni marinarii la putere ? Dar a fost unul, chiar el. Chiar nu ne-am mai dori să fim conduşi ca o punte de vas cu zbaturi. Ca o punte dărăpănată care se zbate.
Ah, mi-am adus aminte. Băse a anihilat cîinii din Bucureşti. După ce va fi debarcat, cîinii din Bucureşti îl vor încercui să-i vină de hac. Aş! Păi ce , Băsescu a făcut vreo treabă atunci cînd a ameninţat cîinii vagabonzi cu suprimarea. Nici vorbă. S-a prefăcut. Şi-a suflecat mînecile ca un hingher sadea şi apoi s-a dus cu Elena Udrea în vacanţă. Aşa a făcut cu toate…
continuarea in pagina urmatoare ...