Se ştie că de douăzeci de ani primăriile şi alte asemenea se chinuie să vîndă terenurile statului la particulari. Pare la prima vedere o bună metodă de a privatiza o ţară cîndva comunistă. Cînd am spus că aceste instanţe se chinuie să vîndă am glumit, pentru că în cazul vînzărilor de lucruri care nu sînt ale lor este chiar vorba de frenezie. Uitaţi-vă la toţi îmbogăţiţii de ultimă oră: toţi, dar absolut toţi au făcut afaceri cu statul, provenind din structurile lui, rămînînd pe şestache în structurile lui, şi sugînd în continuare din el, adică din noi.
Românii nu înţeleg acest lucru şi din această cauză nu se răscoală. Ei cred că statul e ceva abstract, ceva care oricum nu le aparţine. Şi apoi ţin minte numai vorbe care le infirmă vreo posesie asupra lui. Oricît de inculţi ar fi în general nu uită celebra voroavă a lui Ludovic al XIV : statul sînt eu! Numai că nu înţeleg că atunci cînd Regele Soare a spus asemenea lucru a făcut-o din obrăznicie. D’aia şi e demnă de ţinut minte, pentru că e o enormitate. Cum să fie aşa? Cum e posibil ca un singur om să întruchipeze statul? S-a chinuit el şi a vrut să demonstreze asta construind palate doar pentru el. Ei, şi totuşi a avut un ministru de finanţe, monsieur Fouquet, care şi-a construit un palat mai frumos ca al suveranului. Ha! Şi apoi tot ce a făcut el doar pentru sine a revenit ţării. Poporul, în decursul istoriei, a profitat mai mult ca suveranul de atunci de frumuseţile create de acesta. Ba au profitat mai mult străinii, pentru că palatele franţuzeşti au cifra cea mai mare de turişti în comparaţie cu orice loc turistic de pe glob.
Domnu Videanu, domunl Băsescu, Domnul..., toţi domnii care au făcut ţara asta praf construindu-şi palate – e adevărat că incomparabil mai urîte decît cele ale Franţei – nu ştiu că le-au contruit pentru alţii, pentru oameni pe care nici măcar nu-i cunosc. Dacă şi-ar aduce aminte din cînd în cînd că toţi murim nu s-ar strădui să fie în detrimentul celorlalţi atît de bogaţi şi de aroganţi. Se poarte exact ca nişte fiinţe care, faţă de noi muritorii, vor trăi veşnic, veşnic fericite şi pline de o prosperitate materială evidentă. Aş spune că aceşti Videni cred că au găsit secretul unui eden al afacerilor cu statul.
Dacă intervii şi vrei să le atragi atenţia că mai sînt şi alţi muritori care vor să se bucure de viaţă, de parcuri, de natură, de aer curat, aceşti nemuritori pîrîţi vin cu mascaţii, cu nemascaţii, cu toată paza oraşului şi te cotonogesc de nu te vezi. Nici măcar nu mai au bunul simţ al nesimţirii bolşevice postrevoluţionare de a te lăsa să protestezi degeaba.
Mă uit întotdeauna cu stupoare la intervenţiile hipertrofiate ale conducerii româneşti cînd e vorba de protestatari. Se pare că substanţa noatră tribală nu poate să facă loc unei vieţi mai moderne. Se ştie că într-un trib nu există nemulţumiri. Dacă ceva nu-ţi merge te duci frumuşel la vraci şi ăla te descîntă de nu te vezi. Aşa e şi la noi, numai că vracii noştrii, hipnotizatorii noştri, conducătorii noştri nu înţeleg că noi nu facem parte din tribul lor. Deci n-au nici un drept să fie prea autoritari, cu atît mai mult cu cît nici nu ne hipnotizează cum trebuie. Dar ce spun eu – nu ne hipnotizează de loc. Satrapii noştri ne chinuie ne lasă fără nici o ieşire dar nici nu ne îmbată. Ba aş spune că au toată grija în a ne ţine treji şi înrăiţi. Uitaţi-vă la americani. Hăia care conduc nu fac nici o boacănă fără a oferi puţin publicului circ, puţină iluzie, hipnoză. Pun pariu că dacă unuia dintre mai marii noştri i-ar fi dat prin cap să intre cu avionul de stropit ogoarele cu insecticid în intercontinental ar fi făcut-o fără să dea vina pe nici un arab, fără nici un scenariu patriotard. Ar fi băgat avionul telighidat direct în intercontinental şi apoi ar fi apărut la un comunicat de presă în care ar fi lăudat tehnicienii români, înalta lor clasă şi nevoia ca acest bloc să fie dat jos şi ridicat pe alte temelii penmtru folosul noilor afacerişti, chiar dacă pentru asta e nevoie ca oamenii să moară. Se cheamă sacrificiu.
Dacă ar apărea cîţiva contestatari pe chestia asta, atunci acelaşi ins ar chema armata să tragă în omaneni şi după ce ar fi pus sub urmărire de duşmani, care şi ei au participat la distrugere, s-ar întrece cu tîrfele la jocurile mecanice sau cele electronice, cum face deja astăzi un venerabil criminal... pardon – general.
Păi, unde s-a văzut ca în istoria Angliei sau a Franţei sau a Germaniei...să existe o răscoală, ca la noi în 1907, care să fie reprimată de către armată prin uciderea tuturor ţăranilor. Păi nici Pol Pot cu kmerii lui roşii n-a reuşit asta sau nici măcar nu şi-a dorit. A omorît şi el destui dar chiar toţi ţăranii dintr-o rafală? Nici Hitler n-a reuşit asta. Dar la noi acest instinct tribal al reprimării absolute al oricărei cît de mici nemulţumiri este proverbial. La noi a fost singura revoluţie de catifea care n-a fost de catifea, pentru că au murit oameni, la noi comuniştii au reuşit să distrugă chiar toată intelectualitatea, pe cînd ruşii nu au reuşit să facă asta, la noi grevele minerilor au fost făcute pentru cu totul alte treburi decăt mineritul şi au murit oameni, dar nu mineri. Şi aici era vorba de a închide gura cuiva. Cui? Cîtorva ameţiţi care stăteau în corturi, poate nostalgic, pe iarba din faţa teatrului naţional. Parcurile enegleze sînt pline de hippioţi care stau pe iarbă şi fumează d’ălea grele şi nimeni nu-i întrabă de sănătate.
Şi acum, răspunsul la întrebarea legată de faptul că românii sînt consideraţi laşi. Păi cum să nu fie laşi dacă atunci cînd sînt nemulţumiţi e de ajuns să crîcnească puţin pentru a-şi vedea oasele îndreptate sau strîmbate ? – depinde ce formă aveau înainte... Păi asta e diferenţa între noi şi Francezi. Francezii, la cea mai mică problemă, ies în stradă şi dau foc la tot ce găsesc, iar poliţia acţionează bălos, neconvingător pentru că ştiu că au de-a face cu nişte oameni care au dreptate. La noi exact atunci cînd ai dreptate poliţia va fi şi mai dură, ca nu cumva să-ţi cîştigi drepturile. Nici n-apuci să vorbeşti cu un prieten că deja a apărut un securist care să stea ventuză pe tine. Vrea să-şi spună cineva de ce, dacă pletoşii revoluţiei nu mai au voie în piaţa universităţii, piaţa e plină de filaj şi poliţie necurmat. Să înţeleg că la Fîntînă se petrece acel dans al gărzilor din faţa palatului Bukinghamm? Ă fim serioşi! La noi e de ajuns să te ridici în picioare pentru o mică observaţie că eşti şi dat afară din clasă ca la şcoala generală. Asta au păţit şi protestatarii care nu-l lasă pe vampirul de gardă Costică Constanda (ce nume! Zici că e din romanul „Groapa lui Ouatu” al lui Eugen Barbu) să devasteze parcurile capitalei pentru a ridica zgărie nori doar spre folosul lui. Se poate spune că la primărie acolo sus cineva îl iubeşte. Aş spune că prea se iubesc între ei domnii ăştia care fură ţara. Dar cine e de vină pentru brutalitatăţi ? Întrebaţi ruşii. Ei ştiu mai bine. Aici trebuie să rămînă un teritoriu ca o baltă plină de cadavre, ca nimeni să nu se apropie de ei, de ruşi. Şi ei şi anglosaxonii, de cînd se ştiu, se află într-un continuu război cu lumea. Se pare că acel paradis aztec al vînătorii veşnice, bun doar pentru războinicii merituoşi, aceşti hăbăuci l-au găsit, iar noi sîntem fileul. Scutul anitrachetă – ce să spun!
