Tot în acest program foarte logic al preşedintelui intră şi metoda „Ei au început!”. Cum se ajunge la această metodă sau cum ar trebui să o ocolim? Citind orice carte care tratează educaţia copiilor preşcolari. Acolo scrie că doi copii sau mai mulţi, tot jucîndu-se şi tot jucîndu-se, ajung la conflicte şi încă periculoase, de pe urma cărora, mai rău ca într-un meci de ragby, se aleg cu răni grave sau pierderea unor părţi din corp, organe... Mulţi dintre chiorii lumii au ajuns aşa datorită conflictelor de la grădiniţă          (serios – nu fac aluzie la ochiul supt al preşedintelui). Conflictele sînt datorate lipsei lor de înţelegere nu numai asupra jocului cu pricina, dar şi a înţelegerii în sine. Cu alte cuvinte pentru copiii preşcolari nu contează înţelegerea, ci faptul de a-şi ţine dreptatea pînă în pînzele albe.

Ce nu ştiu ei? Nu ştiu că un joc, şi aici e cazul chiar a unui preşedinte jucător, este frumos cînd are reguli şi cînd te ţii de ele. Că pentru a cîştiga înseamnă a exersa în păstrarea şi jucarea cît mai corectă a regulilor şi că o dată ce am ajuns la Conflict înseamnă că nu am respectat ceva pe parcurs. Mai mult – că trebuie să aplanăm conflictul nu recapitulîndu-l, ci revenind la reguli. Toate astea nu trebuie să le ştie copilul – copilul taman le învaţă – , trebuie să le ştie adultul.

Constatăm cu stupoare că astăzi sîntem conduşi de adulţi care nu numai că nu ştiu regulile de vîrf în care cică joacă, dar nu le ştiu nici măcar pe cele elementare, pe care credem noi că le-au învăţat la grădiniţă. Eu le-am învăţat, noi toţi le-am învăţat. Nu şi preşedintele. Şi atunci mă întreb: de ce aş mai asculta eu de un preşedinte care nu cunoaşte nici regulile de grădiniţă? Oare mă întreb numai eu? Ştiu tot de la grădiniţă că nu sînt numai eu ăla deşteptul. Mai sînt şi alţii. Altminteri n-am mai juca.

Ce se întîmplă... – eu nu cred că Băsescu este un preşedinte, apoi nu cred că este un jucător, cu atît mai puţin un preşedinte jucător. Eu cred că Băsescu este un recalcitrant, mai exact – un cverulent. Un scandalagiu nu se poate juca niciodată pentru că face scandal. N-am văzut pe nimeni să invite la el acasă vandali cu care să joace remmy  sau poker, iar fotbaliştii care faultează prea des şi prea tare sînt scoşi de pe teren cu cîte un cartonaş roşu sau mai multe de galben de către arbitru. Din păcate noi nu avem un arbitru pentru preşedinte, pentru preşedintele scandalagiu. Cică ar fi cîteva organisme, dar ăştia mici şi mulţi nu prea le văd funcţionînd, precum nu vedem nici cum funcţionează justiţia în cazul fraudelor comise de haremul sultanului. Păi, nici nu avem cum vedea, pentru că madamele nu lucrează cu justiţia de fel: pentru madama Udrea nu există consilieri juridici atunci cînd e vorba chiar de operaţii care cer competenţa lor. Cînd ne conducea Ceauşescu, care era un vechi puşcăriaş, puşcăriaşii prosperau, primeau graţieri în masă unele după altele, astăzi prosperă prostituţia, iar noi nu ne mirăm. Mă mir că nu s-au admis mai repede bordelurile în ţară, dar cred că lucrurile în această privinţă trenează pentru că bordelul ca tipaj este oricum mai mare decît o clădire şi corespunde astăzi graniţelor ţării, aşa că... Aşa înţeleg şi nervozitatea lui Băsescu. Am văzut cîndva, ieşind ultimul din Biblioteca Universităţii Bucureşti, cum un peşte îl bătea de mama focului pe un derbedeu care nu vruse să-i plătească prostituatei suplimentul de viteză care intervenise pe parcursul amorului. Avea dreptate. Aşa înţelegem pînă la urmă şi nervozitatea care se instalează din ce în ce mai tare în ţară. E nevoie de un braţ ferm, de un tătuc. Îl avem, îl avem pe bătrînul pelican de mare, care deja îi are în guşă pe cei mai mari peşti şi  peştoaice. Ei, şi exact cînd mergea mai bine treaba apar ăştia cu neamţul, cu apelul la maturitate. Păi nu de maturitate e nevoie cînd ai nevoie de prostituate. Puberul plin de bube şi lipsit de rafinament nu poate agăţa singur – un stabiliment, oricît de jegos e, are atuurile lui aici. Îl vrem pe Băsescu cu puerilismul lui, ca să „ne rîdem”, că de răs avem parte pe toate canalele, rîsul tuturor travestiţilor şi prostituatelor care au bani de lux, dar n-au parte de lux, ca un orangutan de Borneo de sălile Luvrului. Pentru asta e nevoie şi de un Videanu care nu întîmplător apare pe toate posturile trimis de tătucul subpuber cu această atitudine cuprinsă în infantila afirmaţie fără trecut şi fără memorie: „Ei au început!”