Cu dictatorul nu poţi fi simpatic, şi asta nu pentru că n-ai vrea, ci pentru că dictatorul nu rîde la glumele altuia. Aşa vom înţelege şi de ce Băsesecu vorbeşte şi rîde încontinuu. Dacă spuneam că tace şi rîde fără rost, am fi înţeles că rîde de glumele altuia, dar nu e aşa. Băsescu rîde permanent, dar nu rîde nici de noi, nici cu noi, ci rîde doar de glumele lui, ălea criptice, de comportamentul lui pe care el îl găseşte extraordinar de şugubăţ. Chiar duşmanii au făcut greşeala să-l numească carismatic, vrînd să dea de înţeles că nu e bun de nimic şi că e iubit doar pentru că hipnotizează cu ochii ăia crucişi. Mai ştii? Poate d’aia domul ziarist Ungureanu îi face propagandă astăzi pe coate şi pe genunchi: el are ochii depăraţi şi pe semne că atunci cînd priveşte în strîmtimea şefului face o sforţare care îl duce la...delir. 

De fapt carisma şefului este una dată de atacurile victimizatoare inutile sau utile doar pentru Băsescu şi aparenta lui bonomie nu e decît paranoia curată. Cum putem verifica aşa ceva? Păi, ia să vedem – cine mai vorbeşte pe lîngă el la vreo campanie, la vreo acţiune politică? Doar cei care fac introducerea, adică amfitrionii, care sînt inevitabili, dar nu vezi ante sau postvorbitori ca la Geoană, de exemplu. Ăsta face o greşeală mai mare, adică face numai greşeli: că-i lasă pe alţii să facă deschiderea, foarte bine, dar că îl lasă pe Vangehlie să vorbească peste el este catastrofal, chiar dacă sondajele ar spune că el este cîştigătorul. S-ar putea să fie prins din urmă, în acest stil, de te miri cine : şeful romilor din patria lui Mălăiele – Tîrgul Jiu sau chiar şeful din Argeş – alt actor, Mircea Diaconu, care se preface că e consilierul lui Antonescu, dar nu-l ajută cu nimic. Altminteri nu l-am vedea pe acesta din urmă scuzîndu-se că n-a ajuns la Cluj şi în alte părţi. Sigur că aceste scuze vin din prea multă educaţie, domnul Antonescu ştiindu-se că e singurul din lumea politicienilor care mai are aşa ceva, dar în campanie asemenea observaţii nu se fac. Cînd trebuie să-ţi vinzi marfa nu te critici nici cît de puţin. Cînd eram mic mă duceam în bîlciuri să văd cum îşi vînd ţăranii caii. Erau toţi mari graşi şi frumoşi: şi ţărani şi animalele. După ce trecea bălciul, aceiaşi cai, ca printr-o minune negativă, deveneau mici, slabi şi strîmbi. Ce se întîmpla? Ţăranii erau aşa de pricepuţi la animale că făceau ca şi o gloabă să pară pentru o zi campiona cailor din lume. Nu ştiu ce le făceau: le umflau cu trifoi, le administau injecţii cu steroizi, ca pe vremuri culturiştii ţărilor bogate, le spălau, le făceau să luceasă precum porţelanul vienez, le puneau să meargă pe podiumuri să pară înalte, şi altele asemenea, de ziceai că vezi animale  din poveste. Asta trebuie să facă şi un candidat. 

Trebuie să aibă Oameni trimişi în toate colţurile ţării, astăzi mai repede în toate colţurile televiziunilor: este ineficient să te lauzi singur ca jucător sau nejucător, dar la noi lauda de sine e un sport. La alţii oamenii de ajutor apar la televizor şi tac, dorm în scaune. Un actor, celebru de altminteri, cînd este întrebat să vorbească în favoarea celui pe care-l sprijină, tace, chiar pasează microfonul mai departe. El e celebru, a ajuns mare, ce-i mai trebuie. Stă şi mai mănîncă nişte boabe din palma candidatului şi apoi ura!... şi căciula. Vorba lui Vadim: E bine aşa? Dar şi ăsta a luat-o razna de tot. În campania lui electorală principalul semn este antigermanismul. Fireşte că iniţial nu asta trebuia să facă, dar ca orice om cu dunga pe buletin atenţia i-a fost furată de noile apariţii. A început să-l critice pe Iohanis şi de la el a trecut  mai departe criticîndu-i pe toţi germanii. S-a înţeles că cei de origine germană care trăiesc în România nu au voie să ocupe vreo funţie politică sau de conducere. Ceea ce nu ştie dilăul este că dacă România nu mai are comunităţi germane ca pe vremuri, are foarte mulţi indivizi de origine germană. Pe mulţi îi cheamă Popescu, Vasilescu, Ionescu, dar sînt pe jumătate germani sau mai mult. Paranoicii încă n-au învăţat că nu există puritate rasială, că pînă cînd şi ei nu pot fi pe de-a’ntregul români. Vadim spune că a copilărit în Rahova. Îl cred – îl ştiu pe un acordeonist care seamănă perfect cu el. Nu-i nimic rău în asta,  numai că acordeonistul e un om cu mare talent, iar Vadim doar îl mimează, ca toţi gradaţii care ne vin de pe vremuri ca zoaiele dintr-un gunoi nestrîns, iar ţara noastră a devenit aşa ceva, acceptînd ca astfel de Oameni să vorbească doar pentru că ne fac să rîdem. Oamenii nu ştiu că şi Hitler creea aceeaşi stare de veselie cînd apărea la început. Evreii erau unii dintre cei care rîdeau mai tare. Göbels îşi formase un tic verbal spunînd că Evreii rîd de formaţiunea lui politică degeaba şi că vor vedea ei. Ei, şi cînd răzăreţii au început să fie arestaţi şi deportaţi, nu numai germanii obişnuiţi au fost cei care au rămas indiferenţi la suferinţa lor, dar chiar şi fraţii lor de sînge din SUA, care de la statuia libertăţii, de la poalele ei, au fost trimişi înapoi, direct pe sub porţile de la Auhshwitz. Şi pe acolo au trecut şi germani, arieni, blonzi cu ochii albaştri.

continuarea in pagina urmatoare ...